Nevrednic
cu tălpile creierului
încerc să prind
urmele zborului tău ...
scăpat din ochiul
“păstorului”
rătăcit de turmă, tu
necredinciosule -
nevrednic de a trece
dincolo
în umbra cuvintelor ...
S-a închis fereastra ...
S-a închis fereastra zborului spre mâine
Aripile-n zbateri negăsind ieşirea;
Fără să-nţeleagă de ce noaptea vine,
Calcă pe-nserate trâmbiţându-şi ştirea
Aripile-n zbateri negăsind ieşirea
Strânse între pagini - litere aldine
Calcă pe-nserate trâmbiţându-şi ştirea:
Neprimirea-n golful vieţii citadine
Strânse între pagini - litere aldine
Vor să se răzbune, cum le este firea,
Neprimirea-n golful vieţii citadine
Şchiopătând din faşă, astăzi, devenirea
Vor să se răzbune cum le este firea
Dar neîmplinirea, încă, le reţine;
Şchiopătând din faşă astăzi devenirea,
S-a închis fereastra zborului spre mâine ...
Doar gândul ...
E noapte..., nu-i nimeni
Şi vântul atât de sălbatic
Se caţără luna, pe cer
sprijinindu-şi o rază
şi umbra se-ndoaie
când ramura scutură timpul
şi greierii-s trişti dar
ora e, încă, prea mică
e noapte..., nu-i nimeni ...
doar gândul se joacă pe plajă!...
Pastel 3
Se stinge depărtarea între pământ şi cer
Pe gânduri despletite mai zboară câte-un dor,
Iar din prelungi crevase deschise printre nori
Se scutură lumina câmpiilor stelare
Potecile din vise urcă spre zări de fum
Materia renaşte... Iluzie ?... Mister!...
Motoarele forţează... Mai e încă puţin
Şi-ajungem iarăşi teferi sub cealaltă ninsoare ...
Nici pietrele ...
credeam că regimentul din care
am făcut parte
îţi va ierta rătăcirile
însemnate
ca în şcoala primară
cu un minus
trupul tău
floare
peste care timpul
trece cu paşi de pisică
se va ofili ca marea...
nici pietrele nu cad în genunchi
totul este
înălţarea prezentului
la timpul “viitor” ...
Ar fi banal ...
... să cad
în genunchi, urmele paşilor
să le ţintuiesc
lumina nu curge decât
reflectată
ca o zbatere a peştilor
într-un lac secat
lampadarele copacilor se vor aprinde-n
fiecare seară
de-atâtea-mbrăţişări
şi-atunci...
de ce
să te grăbeşti când şi speranţa
se plăteşte ?...
Pelegrin
Pasărea, spre ceruri, n-o să mai tresară
Rătăcită-n drumul unui Pelegrin;
Iartă-mă, iubito, ard ca o ninsoare
Dar mă-nalţ din neguri ca un far marin
Iartă-mă, iubito, ţi-am lăsat, din grabă,
În seninul suflet, cuib de nostalgii;
Eu mă duc spre seară ca un cântec tainic
Îmbrăcat cu haina orelor pustii
Să privesc continuu lanul de mărgele
Semănat pe ceruri de-un Argonaut;
Ochii tăi mă cheamă, tâmplele mi-apasă,
Biciuit de dor încă te mai caut
Ca o luntre-n ceţuri alerga-vor orbii
Să-ţi vâneze trupul cu amiezi regeşti;
Sub lespezi de vise îmi ascund surâsul
Unei lacrimi sfinte - oare, unde eşti ?...Vei reveni ...
Rămâi tăcerilor în veghe
Şi clipelor ce, astăzi, dor;
Pe sub amurgul în cădere
Distanţa dintre noi măsor
Închisă-i dragostea în urnă
Tresare pasărea în zbor,
Alicea unui gând străbate
Şi cel mai paşnic trecător
Vei reveni, cândva, în vise
Urcând pe râu pân’ la izvor;
La ceas rănit de aşteptare
Păsări de pradă arde-vor ...
Ulisse
Ce mult aţi pribegit printre cuvinte
Mai mult decât Ulisse spre Itaca! -
Şi amăgiţi de fiecare rimă
Vă construiaţi, din neştiinţă, racla
Şi visele crestate la catarge
Tânjeau s-ajungă pe un ţărm de sare,
Dar nu ştiaţi că după orice luptă
Pentru-a trăi în alţii, se şi moare
Şi v-aţi lăsat atraşi de limba moartă
A versurilor leneşe în rază,
Pe marea asta plină de sirene
Din care adâncimea vă salvează ...
Dar, mă întorc! ...
O să cerşesc şi mâine, cine ştie ?
Rămân pe lângă Tine şi mă tem;
La nesfârşit nu voi plăti simbrie -
I Love You, chiar Ti Amo, sau Je T’aime ?
Sunt cămătarul care tot mai cere
O treaptă spre acelaşi Autor
Necunoscut prezentelor mistere
Nevinovat şi pururea dator!
E multă iarnă, dragoste mai multă,
Nemuritorii ni se nasc murind;
Fără să-ţi pese, plângerea ascultă
E ultima spre care încă tind
La ce să mă închin când nu rămâi ?
Dar mă întorc la DRAGOSTEA dintâi! ...
Ne-am risipit ...
Ne-am risipit, dar ne reîntregim
Sub orice adiere de lumină
Şi iar mă mir - când seara mai suspină
În dragoste nu ştii să ţii regim ...
Azi colţii depărtării ne sfâşie.
Sub pavăza iubirii adormim
Însă destinul - ne-ntrecutul mim
Ne scoate albi din neagra-i pălărie
Ne contopeam minutele-n visări
Şi ne clasam plimbările-n arhivă;
Suntem, acuma, două depărtări
Pe-o mare ireală în derivă
Din ochiul unui nor negeluit
Mai amânăm potopul să revină;
Ne-am risipit, dar ne reîntregim
Sub orice adiere de lumină ...
Pastel 4
un corb
pluteşte deasupra pădurii
priveşti zborul cu teama
în suflet
aşteptând clipa
când va prinde
în gheare Copacul
oare, cine
va plânge ? ...
Ultima înmugurire
Iubito, astăzi, ne petrecem
O ultimă înmugurire
Şi-n urbea plină de păcate
Ne trecem către amintire
Spre golful unei nopţi albastre
Dorinţa pe un gând se plimbă,
Iar verbul prins de o iscoadă
Ne împietreşte crud pe limbă
Şi ne mai amânăm plecarea,
Şi fila albă se destramă,
Şi nu mai plânge nicio veste
De fericire şi de teamă
Rămâne visul o răscruce
Şi toamna moare între spade,
Iubirea şi-a pierdut condurul
Armura timpului mai roade
Îngenunchiaţi pe o năframă
O altă dragoste ne cheamă
Şi caii trag spre cimitire
De fericire şi de teamă ...
E, totuşi, seară! ...
sădeşte-ţi numele în ochiul meu
înecat în liniştea
dintre două zile
un alt timp
îţi va dezgropa cuvintele
e, totuşi, seară!...
să ne
întoarcem în pântecul monstrului ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu