(mamei, in memoriam)
Cădea-va ghilotina înnoptării
Pân’ la apus mai este doar un cot
Şi nu ştiu, mamă, de-am să pot cu sănii
Din veşnica ninsoare să te scot
Vei reveni cu fiecare seară
În gândul meu de-acum tot mai sărac,
Dar am să-ncerc în orice dimineaţă
Cu lacrimă de soare să te-mbrac
Şi voi purta continuu printre zile
În sufletu-mi, târzia remuşcare:
Că nu ţi-am fost lumină la nevoie,
Că nu mi-ai fost cuvântul “împăcare” ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu